-Intinde te pe spate, priveste cerul si incearca sa ti asculti respiratia.

S a intins, nisipul era moale, placut si suficient de fin, din fericire, nu atat de fin ca cel de pe plaja Marii Nordului, care ajutat si de vanturile de acolo iti patrundea in nas in gura, peste tot iti patrundea.

Nu era greu dar ceea ce a urmat era ceva nou.
Ce a simtit nu se compara cu nimic din ce a simtit vreodata poate se asemana doar cu desele ei stari, cand ramanea privind fix la ceva, ceata ii acopera ochii iar capul i se elibera de ganduri. Apoi, facea un mare efort de a iesi din acea stare.

-Iti place, se gandii, dar ti e teama pentru ca in strafundul sufletului sti ca daca te ai lasa inca putin purtata de ea n ai mai putea revenii, te ar duce atat de departe cum nici macar mintea ta n ar putea imagina asemenea departari. Si ti place dar tie asa de teama si nu stii de unde vine teama asta pentru ca necunoscutul te a atras dintotdeauna si niciodata in calatoriile tale nu ai simtit teama dimpotriva, inima ti salta eliberata parca din inchisoarea toracelui la gandul plecarii, a explorarii.
Da, dar era pe pamant era o calatorie la care tu ii spui palpabila nu era ceva nedefinit acel ceva din care...hm, intr-adevar, mai puteai iesii doar luptandu te, asa cum de altfel, s a mai intamplat.