Prima ei intrebare fara raspuns

Isi amintea ce spaima si durere o cuprinsesera intr o noapte cand era copila dar totusi destul de mare pentru a si pune intrebari asupra Univesului.

Privea la stele si se intreba ce e dincolo de ele si unde se termina si daca se termina vreodata si daca da, ce e dincolo de limita lor si ce urmeaza? Si apoi? Si mai apoi? Si pana cand? Pana la nesfarsit?Ce este nesfarsitul?

Si i se stranse stomacul pentru ca realiza ca nu va afla raspunsul la prima intrebare a ei fara raspuns si o podidira lacrimile si disperarea. Da, era spaima care o aruncase pentru prima data in realitate si care i soptea cinic ca niciodata nu va afla, prima spaima adevarata din viata ei.

Cerul era instelat si noaptea adanca asa cum numai in locurile indepartate de orase intalnesti si ea nu va avea sa afle raspunsul la aceasta intrebare. Era sigura. Nu stia de unde dar sigura.

Era o copila care crescuse cautand astfel de raspunsuri.Varsta i se schimbase dar greutatea din stomac era acolo si isi facea simtita prezenta ori de cate ori astfel de intrebari ii reveneau in minte.

Si intr o zi cineva ii spusese ca totul este creatia lui Dumnezeu.

-Deci si stelele?

-Da

-Si atunci pe Dumnezeu cine l a creat?

Si a fost rau certata pentru ca o o astfel de intrebare nu se cadea a fi pusa si atunci nu intelesese de ce?

Apoi cu timpul incepu sa inteleaga de ce unii oameni nu sunt de acord cu intrebarile.Pentru ca intrebarea este cheia individualitatii, a formarii propriei personalitati, ori unii nu doreau ca oamenii sa aiba individualitate, ei ii doreau o oaie din turma, cu spirit de turma ce poate fi usor manipulata.

Altii erau speriati ca intrebarile de genul “Pe Dumnezeuzeu cine l a creat”ar putea sa i arunce inapoi in haosul intrebarilor fara raspuns, din timpurile cand inca mai cautau.Ei se oprisera din cautat odata cu acceptarea afirmatiei ca Dumnezeu a creat totul pentru ca isi gasisera linistea dupa zbuciumul atator intrebari. Liniste pe care nu voiau sa le o mai tulbure nimeni liniste de care erau constienti ca e prea fragila dealtfel si artificiala.

-Si de fapt sunt mai speriati ca mine, gandi. Sunt mai speriati pentru ca ar putea pierde linistea pe care au dobandit o prin acceptarea acestui raspuns, pe cand eu n am ce pierde.Nu pot pierde ceva ce n am capatat.

In schimb ea avea altceva care o linistea si de multe ori o facea nu numai sa uite dar nici sa nu se mai gandeasca la problemele cu privire la creatie.

Ea avea zborul pasarii care o facea sa se topeasca in contemplarea frumosului.In momentele acelea, ea nu mai era om, era traire.Si trairile ei deveneau una cu ea si ea devenea o stare.