Se gandea ca, o fascinau rasariturile si apusurile, culorile si combinatia lor, intotdeauna alta, a cerului dar de mult, de mult nu o mai fascinase nimeni cu adevarat.
Nu mai facuse de mult ochii mari la spusele sau manifestarile cuiva. Ii placeau oamenii, fiecare avea ceva fumos in el, dar dupa ce i descoperea toti deveneau egali.
Nici macar rasturnarile vietii nu o mai impresionau. Ajunsese la concluzia ca viata e ca o diagrama.
Urci si cobori si cateodata ramai mai mult timp sus si ai impresia ca nu ai cum sa mai cobori niciodata iar cand te trezesti jos, te minunezi ca ai fost vreodata sus.
Si asta se intamplase de atatea ori incat stia deja ca, urma sa coboare sau sa
urce. Trebuia doar sa aiba rabdare sa vina momentul respectiv.
Timpul nu mai conta.Trecuse si de vremurile in care se panica ca avea sa i treaca tineretea stand prea mult acolo jos, in diagrama si asteptand sa urce din nou.

Ramase asa, pana cand cerul incepu sa se pateze cu portocaliu si rosu si violet si mai apoi sa se adumbreasca. Deslusi prima stea. Era sau poate nu era Mercur dar nu mai conta.Imediat se ivira tot mai multe pana cand cerul se umplu din nou de ele si era liniste si nu vroia sa se termine cu toate astea. Vroia sa dureze la infinit.
-Dar ca si viata, toate starile sunt diagrame,isi zise.
Se ridica,lasa totul in urm,toate trairile si le sterse din minte si si spuse ca au sa vina altele. Nu mai frumoase, nici mai urate ci altfel.
Care o minunau intotdeauna, altfel...